Atât Biserica Ortodoxă, cât și cea Catolică sărbătoresc la 14 septembrie Înălţarea Sfintei Cruci. În popor mai este cunoscută şi drept Ziua Crucii şi se consideră că vesteşte începutul toamnei.

Spre deosebire de alte praznice împărăteşti, Înălţarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că aduce aminte de patimile şi de moartea Mântuitorului Hristos.

Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci are în vedere două evenimente din istoria Bisericii. Primul este aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos şi înălţarea ei solemnă în văzul poporului de patriarhul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335. Cel de-al doilea moment este aducerea Crucii de la perşi în anul 629, în timpul împăratului bizantin Heraclius.

Sfântul Mare Împărat Constantin cel Mare (306-337) trăia cu dorinţa de a afla Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul şi pentru aceasta a trimis-o la Ierusalim pe mama sa, împărăteasa Elena.

În decursul timpului însă, peste locul unde se afla îngropată Crucea, fusese construit un templu păgân. După dărâmarea acestuia şi săparea în adâncime au fost găsite trei cruci, iar alături de ele o inscripţie pe care scria "Iisus nazarineanul, regele iudeilor". Neştiind care este crucea pe care fusese răstignit Hristos, au fost puse pe rând deasupra unui mort care, la atingerea uneia dintre cele trei cruci, a înviat şi s-a ridicat viu.

Împărăteasa Elena, primind cu bucurie crucea pe care s-a răstignit Mântuitorul, i s-a închinat şi a sărutat-o, la fel a făcut şi toată suita împărătească. Dar mulţimile nu puteau să vadă şi să sărute Sfânta Cruce şi doreau ca cel puţin de departe s-o poată vedea. Atunci, Macarie, patriarhul Ierusalimului, stând la un loc mai înalt, a făcut înălţarea, arătând cinstita cruce mulţimii, iar ei au strigat: "Doamne miluieşte". Şi de atunci a început praznicul "înălţării cinstitei Cruci a Domnului".