Externe

15 copii răniți de o turmă de ponei

O turmă de ponei a rănit 15 copii şi doi adulţi însoţitori în timpul unei plimbări într-un centru de echitaţie din vestul Franţei, a anunţat miercuri parchetul din Rennes, potrivit AFP.

Incidentul a avut loc marţi seară, în apropiere de oraşul francez Vitre. Miercuri, doi copii se aflau încă spitalizaţi la Rennes, însă viaţa lor nu era în pericol.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, "copiii şi doi însoţitori duceau circa 20 de ponei pe câmp. Pe drum, unul dintre ponei, probabil cel aflat în frunte, s-a întors din drum dintr-un motiv nedeterminat, urmat de alţii. În fuga lor, animalele au împins şi doborât grupul", a indicat parchetul din Rennes.

Potrivit lui Philippe Astruc, procurorul acestui oraş din Bretania, accidentul este legat de "supravegherea grupului de copii" şi de "tranzitul unui grup mare de animale, în absenţa mijloacelor care permiteau asigurarea unui eventual control al acestora".

Copiii grav răniţi au suferit "traumatisme faciale în urma loviturilor de copite", în special "fracturi ale oaselor feţei", potrivit unei surse medicale. Cei doi adulţi au suferit "stres post-traumatic", a adăugat aceasta.

Centrul de echitaţie unde a avut loc incidentul găzduia o tabără pentru 26 de copii cu vârste cuprinse între nouă şi 13 ani.

Vizualizări: 63

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: