Administrație

150.000 angajați sunt în plus

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat că surplusul de forţă de muncă din Administraţie este de aproximativ 150.000 de angajaţi şi că reducerea personalului din minister se va face numai după o analiză riguroasă.

Constatarea mea, la Ministerul Muncii cel puţin, şi sunt în plină evaluare în minister,  este că muncim mult, ne agităm mult şi nu avem eficienţă. (...)a declarat ministru

Fiecare manager, fiecare conducător de instituţie ar trebui să ştie foarte bine potenţialul oamenilor, să găsească o justă măsură între momentul în care simte că sunt încărcaţi suficient şi atunci este nevoie să se găsească cu adevărat specializarea sau tema, domeniul în care are nevoie de resursa suplimentară şi unde ne-am specializat - că avem şi această realitate în sistemul public - în a trage de timp.

Fac o lucrare vreo două săptămâni şi de fapt acolo rezultatul se putea atinge într-o mult mai scurtă perioadă", a declarat Alexandru.

Ministrul a precizat că optica acestui Cabinet este să se facă o evaluare cât se poate de serioasă din acest punct de vedere, "cu toată rigoarea" .

„Eu vă spun cinstit că optica acestui cabinet este să se facă o evaluare cat se poate de serioasă. Nu ştiu dacă o să fie farmacie, dar eu cel puţin mă ţin serios de treabă. Nu am răzbunări, nu am nimic cu nimeni, dar am evaluat cu toată rigoarea.

Deci vom face o analiză, în mod evident vor fi nişte scăderi, dar nu vor fi făcute nici cu răzbunare şi nici cu dorinţa de a demonstra ceva, ci doar de a eficientiza", a mai afirmat şeful de la Muncă. 

Vizualizări: 306

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: