Justiție

19 polițiști de la Brăila au fost condamnați pentru luare de mită

Curtea de Apel Galaţi a hotărât condamnarea definitivă a 19 agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila - Biroul Rutier, Serviciul Rutier şi Biroul Ordine Publică, dintr-un număr total de 22 de agenţi trimişi în judecată în 2015, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual, potrivit unui comunicat de presă remis marţi de DGA - SJA Brăila.

În fapt, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului General, au efectuat cercetări în urma cărora, la data de 25 mai 2015, s-a dispus trimiterea în judecată a unui număr de 22 agenţi de poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual.

"Din cercetări a rezultat că, în perioada 17 ianuarie - 21 aprilie 2015 (aproximativ 3 luni), grupul format din cei 22 de poliţişti a săvârşit un număr total de 127 de acte materiale şi 4 situaţii de complicitate. Complexitatea cazului rezidă în caracterul de fenomen al comportamentului agenţilor de poliţie, aceştia obţinând sume de bani de la conducătorii auto care încălcau regulile privind circulaţia pe drumurile publice, în mod constant şi prin moduri de operare similare", se mai arată în comunicatul DGA - SJA Brăila.

Totodată, ca pedeapsă complementară, instanţa a dispus interzicerea mai multor drepturi ale inculpaţilor, printre care şi acela de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunii, precum şi obligativitatea de a presta şi muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile. 
 

Vizualizări: 101

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: