Eveniment

6000 de romani sunt în carantina

Peste 6 mii de români sunt în prezent în carantină, iar numărul celor aflați în izolare a trecut de 100 de mii.

 
Cifrele cresc de la o zi la alta, câtă vreme conaționalii noștri continuă să sosească din alte țări, unii din zone grav afectate de noul virus.

Harta zonelor de risc a fost extinsă, și în doar 24 de ore poliția de frontieră a numărat peste 18 mii de persoane care au trecut granița.

Cei care au declarat că vin din zone roșii vor intra în carantină, sub monitorizare video, potrivit prevederilor ultimei ordonanțe militare.

Autoritățile susțin că au aproape 17 mii de locuri de carantină, în toată țara. 
În timp ce unii ies din carantină, câteva mii de români se pregătesc să intre. În momentul de faţă, prefecţii şi reprezentanţii DSP din ţară spun că au locuri suficiente.

Cum lista ţărilor de risc a fost extinsă, nevoia de spaţii ar putea totuşi să crească. Numai în Bucureşti, de exemplu, sunt 617 de persoane în carantină, iar alte 550 sunt aşteptate.

În Constanța, autorităţile au suplimentat locurile de carantină pentru cei care ajung din Italia după ce iniţial au amenajat peste 2000. Dacă va fi nevoie, responsabilii vor instala un spital militar de campanie pe stadionul din Constantă.

Lista ţărilor de risc a fost extinsă. În prezent cuprinde Franţa, Germania, Spania, Italia şi Iran. Cei care se întorc în România din orice altă ţară, sunt obligaţi să intre în izolare la domiciliu.

Noua ordonanţa militară schimba regulile şi pentru persoanele aflate în carantină.Acestea vor fi monitorizate printr-o aplicaţie specială creeată de STS, astfel încât poliţiştii şi jandarmii să poată verifica în timp real dacă respecta legea, adică nu părăsesc locul 14 zile.

Vizualizări: 67

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: