Justiție

A murit martorul cheie din dosarul lui Tăriceanu

Diplomatul Mihnea Constantinescu, care a murit sâmbătă noaptea într-un spital din Nisa la vârsta de 57 de ani, era martorul cheie în dosarul în care Călin Popescu Tăriceanu este acuzat că ar fi primit 800.000 de euro mită.

DNA a obținut înainte de moartea sa confirmarea că mesajele primite pe adresa [email protected] ajungeau în mod cert la primul-ministru de atunci Călin Popescu Tăriceanu. Adresa a fost folosită de echipa de consultanți israelieni în perioada în care au lucrat pentru Tăriceanu pentru corespondență, ceea ce demonstrează că Tăriceanu avea cunoștință că aceștia prestează servicii pentru el, servicii care nu au fost plătite de PNL sau Tăriceanu din contul său personal către firma care presat serviciile, ci au fost plătite de Fujitsu prin intermediari unei companii off-shore aparținând consultanților israelieni Tal Silberstein și Shimon Sheves.

În 2004, Mihnea Constantinescu a fost director de cabinet al premierului Adrian Năstase şi apoi director de cabinet al premierului Călin Popescu-Tăriceanu (2005-2008).

Dosarul în care Tăriceanu este acuzat de mită are 73 de volume și se află la parlament, acolo unde senatorii se vor pronunța pentru sau împotriva ridicării imunității. 

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a spus că, prin moartea fostului ambasador Mihnea Constantinescu, a pierdut nu doar un fost colaborator, ci şi un apropiat prieten, spunând că acesta a fost "un om care întruneşte definiţia profesionalismului şi a bunului simţ deopotrivă". (A.A.)

Vizualizări: 2,524

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: