Eveniment

A plecat după ciuperci și a pățit asta!

Un bărbat, care a plecat la cules ciuperci şi s-a rătăcit, a fost găsit de salvamontişti, joi dimineaţa, în stare gravă de hipotermie, posibil şi victima unui atac uşor de urs.

Potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a echipei Salvamont Ciuc, bărbatul a plecat miercuri la cules ciuperci, iar la un moment dat şi-a anunţat soţia că nu ştie unde se află şi nu se mai poate deplasa.

Alerta s-a dat înainte de miezul nopţii, bărbatul fiind căutat inclusiv cu ajutorul dronelor.„În timpul nopţii, doi piloţi de drone ai echipei Salvamont Ciuc şi echipa canină din Odorheiu Secuiesc au intervenit în căutarea unei persoane dispărute în zona Crişeni.

"Persoana a plecat la cules ciuperci ieri în jurul orei 12:00, dar la un moment dat şi-a anunţat soţia că nu mai ştie unde se află şi nu se mai poate deplasa.

Alerta a venit cu câteva minute înainte de miezul nopţii iar căutarea a fost începută imediat. Victima a fost găsită la 4:15 dimineaţa, fiind conştientă, dar într-o stare gravă de hipotermie, probabil victima unui atac mai uşor de urs. După prim ajutor şi transport am predat victima ambulanţei, care a dus-o la spitalul de urgenţă din Cristuru Secuiesc", se arată în postarea de pe reţeaua de socializare. 

 

Vizualizări: 71

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: