Eveniment

Acciddent cu patru victime în Gorj

Inspectoratul pentru Situatii de Gorj a intervenit pentru gestionarea unei situații de urgenta generata de un accident rutier produs pe raza localității Vârț, oraș Rovinari, in urma căruia au rezultat 4 victime, dintre care 1una încarcerata si inconstienta.

La fata locului s-au deplasat echipajele de pompieri din cadrul ISU Gorj cu 2 autospeciale cu modul de descarcerare și doua ambulante SMURD, precum și doua ambulante SAJ Gorj.


Persoana încarcerata a fost extrasa din autoturism, i-au fost aplicate primele îngrijiri medicale la fata locului, devenind astfel conștientă, ulterior fiind transportata la spital.

actualizare:  Potrivit IPJ Gorj, șoferul are 26 de ani și este din Vîlcea. Acesta era băut. ”Din primele verificări efectuate, s-a constatat faptul că, un tânăr de 26 de ani, din comuna Costești, județul Vâlcea în timp ce conducea un autoturism din direcția Târgu-Jiu-Rovinari, în condiții ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu parapeți din beton, ulterior ricoșând în gardul unui imobil”.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto, precum și a altor trei bărbați cu vârste cuprinse între 39 și 44 de ani, din județul Gorj și județul Vâlcea, aceștia fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar în urma testării a rezultat o concentrație de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului rutier, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub infuența băuturilor alcoolice".


La fata locului, victimele accidentului au fost evaluate medical de către echipajele specializate, ulterior fiind transportate la spital de către ambulantele SMURD și SAJ Gorj.

Vizualizări: 562

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: