Politică

Adrian Ţuţuianu a dat în judecată PSD

Senatorul Adrian Ţuţuianu a anunţat, vineri, că a dat în judecată Partidul Social Democrat, pentru a contesta decizia de excludere. Asta deși nu a primit hotărârea Comitetului Executiv prin care a fost exclus.

Procesul va fi judecat la Tribunalul Dâmbovița. ”Dat fiind refuzul comunicării acestei hotărâri, am decis şi am promovat ieri contestaţia împotriva hotărârii aşa cum este ea cunoscută din spaţiul public, urmând ca eventuale adăugiri să aduc la această contestaţie dacă cineva va voi vreodată să mi-o comunice. Tot ieri am înregistrat, la Tribunalul Dâmboviţa, o cerere de suspendare a executării hotărârii CExN al PSD, din data de 5 noiembrie 2018, hotărâre prin care s-a dispus excluderea subsemnatului din PSD. Am cerut, pe cale de ordonanţă preşedenţială, suspendarea acestei hotărâri până la pronunţarea unei hotărâri definitive în dosarul de fond care are ca obiect cererea de anulare a hotărârii CExN din data de 5 noiembrie 2018", a declarat Ţuţuianu.

Senatorul a spus că nu intenţionează să se înscrie în alt partid, el fiind de 20 de ani în PSD. ”Sigur că mă aflu într-o situaţie personală dificilă. Excluderea din Partidul Social Democrat înseamnă punerea între paranteze a 20 de ani de muncă în PSD, în viaţa politică judeţeană şi naţională, 20 de ani la care nu am de gând să renunţ foarte uşor”, a spus Adrian Ţuţuianu.

Vizualizări: 178

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: