Eveniment

Al doilea val de COVID-19, în toamnă sau iarnă

 
 
Venirea celui de-al doilea val de coronavirus este doar o chestiune de timp, potrivit unui expert german, profesor de medicină pulmonară și membru al grupului de lucru COVID-19 în Germania. Acesta subliniază, însă, că intensitatea acestuia depinde de cât de mult va călători lumea. 

În cadrul unui interviu, profesorul dr. Tobias Welte subliniază că al doilea val de coronavirus va veni în toamnă, însă intensitatea lui va depinde de cât de mult vor călători oamenii.

”Cred că situația este diferită de la o țară la alta. Așadar, există unele țări în care este clar un al doilea val. De exemplu, Iranul este o țară cu o creștere zilnică a cazurilor după ce ajunsese la un nivel scăzut, iar acum există un al doilea val, care poate fi din cauza sărbătorilor religioase. În timpul Ramadanului, numărul cazurilor a scăzut, dar după aceea când oamenii s-au întâlnit mai des și au fost mai multe întâlniri de familie, cifrele au crescut. Există și alte țări, de exemplu, Germania, unde nu este nicio creștere dacă te uiți la întreaga țară, dar există focare localizate. Unele dintre aceste focare sunt, de exemplu, fabricile de prelucrare a cărnii. Iar problema acestor puncte cu grad mare de infectare este că există mai mulți factori de risc. Pentru abatoare, de exemplu, un factor important este aerul rece și uscat. Oamenii lucrează umăr la umăr, astfel încât distanțarea socială nu este respectată. Și majoritatea lucrătorilor provin din sud-estul Europei, sunt lucrători temporari, iar cazarea este departe de a fi perfectă. Aceste probleme, în ansamblu, determină creșterea probabilității de a fi infectat. Ceea ce putem învăța din aceste tipuri de focare este că virusul este încă acolo. Este prezent și contagios. Deci, dacă dați o șansă virusului, va exista o infecție. Acum este vară, dar dacă, de exemplu, aerul rece joacă un rol, este foarte probabil să vedem un al doilea val în toamnă sau iarnă.”, a declarat el pentru Europa Liberă.

Vizualizări: 205

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: