Externe

Alan Garcia s-a împuşcat înainte de a fi arestat

Fostul preşedinte peruvian Alan Garcia s-a împuşcat miercuri dimineaţa după ce poliţia a ajuns la locuinţa sa din capitala Lima pentru a-l aresta în legătură cu o investigaţie în care este acuzat de luare de mită, conform unei surse din poliţie, scrie Reuters.

Garcia, în vârstă de 69 de ani, a fost transportat de urgenţă la spitalul Casimiro Ulloa, conform sursei. Televiziunea locală America a informat că Garcia a intrat în comă după ce a fost operat de urgenţă şi a difuzat imagini cu fiul său şi susţinători ai săi ajungând la spital.

Câteva ore mai târziu, acesta a decedat.

Garcia, cel care a condus partidul Apra timp de zeci de ani, s-a aflat la conducerea ţării între 1985 şi 1990 pentru ca apoi să câştige un nou mandat în 2006, ca susţinător al pieţei libere.

Garcia se afla sub investigaţie în legătură cu compania braziliană de construcţii Oderbrecht, cea care a declanşat cel mai mare scandal de corupţie din America Latină recunoscând în 2016 că a câştigat contracte importante în regiune prin dare de mită.

Anul trecut, Garcia a cerut azil politic în Uruguay după ce i-a fost interzis să părăsească ţara. Uruguay i-a respins cererea. El a negat în repetate rânduri acuzaţiile.

Vizualizări: 59

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: