Externe

Alungă turiștii din Barcelona

Mii de persoane au manifestat sâmbătă la Barcelona împotriva turismului excesiv din capitala Cataloniei, care primeşte în fiecare an milioane de turişti - o supărare tot mai mare în Spania, a doua cea mai populară destinaţie turistică din lume, relatează AFP.

Sub sloganul: "Destul este destul! Să punem limite turismului", în jur de 2.800 de manifestanţi, potrivit poliţiei, au mărşăluit sâmbătă la Barceloina pentru a cere o schimbare a modelului economic pentru oraş, cel mai vizitat din ţară.

 
"Nu avem nimic împotriva turismului, dar avem ceva împotriva turismului prea mare, pentru că face oraşul de nelocuit", a explicat Jordi Guiu, un sociolog de 70 de ani din Barcelona.


În spatele unui banner pe care scria "Reduceţi turismul acum!", manifestanţii au defilat scandând "Afară cu turiştii din cartierele noastre", oprindu-se în faţa unor hoteluri, spre surprinderea vizitatorilor.

 
Criticii turismului excesiv denunţă în principal efectul acestuia asupra preţurilor locuinţelor - chiriile au crescut cu 68% în ultimul deceniu, potrivit Primăriei Barcelonei -, dar şi consecinţele sale nefaste asupra companiilor locale, mediului şi condiţiilor de muncă ale angajaţilor locali.

"Magazinele de zi cu zi se închid pentru a face loc unui model de afaceri care nu corespunde nevoilor cartierului. Oamenii (...) nu îşi mai permit chiriile, trebuie să plece", se plânge Isa Miralles, un muzician în vârstă de 35 de ani care locuieşte în cartierul Barceloneta.

Barcelona a primit peste 12 milioane de turişti anul trecut, potrivit consiliului municipal.

Pentru a facilita găsirea unei locuinţe pentru rezidenţi, Primăria a anunţat recent că doreşte să pună capăt închirierii apartamentelor pentru turişti până în 2029.

De la Insulele Baleare la Insulele Canare, trecând prin marile oraşe turistice din Andaluzia, cum ar fi Malaga, numărul mişcărilor anti-turism din Spania este în creştere.

A doua cea mai populară destinaţie turistică din lume, după Franţa, Spania a primit anul trecut un număr record de 85,1 milioane de vizitatori străini. Cea mai vizitată regiune a fost Catalonia, cu 18 milioane de vizitatori, urmată de Insulele Baleare (14,4 milioane) şi Insulele Canare (13,9 milioane).

Turismul în Spania reprezintă 12,8% din PIB şi asigură 12,6% din locurile de muncă.

Vizualizări: 45

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: