Eveniment

Ambulanță făcută praf în accident

Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă în Târgu Jiu, la ieșirea spre Rovinari. O ambulanță care transporta un pacient spre spitalul din Craiova a lovit un camion încărcat cu cereale.

Șoferul ambulanței a fost rănit grav, fiind preluat de o altă autospecială și trasportat la spital.

Asistenta era în spate cu pacientul. Deocamdată nu a fost comunicată starea lor de sănătate.

“La data de 3 decembrie a.c., ora 11:14, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că în localitatea componentă Romanești a avut loc un eveniment rutier cu victime în care a fost implicat și un echipaj medical.

La fața locului s-a deplasat echipa operativă, care din primele cercetări a stabilit faptul că un bărbat de 35 de ani, din comuna Peștișani, în timp ce conducea un ansamblu rutier, format din cap tractor și semiremorcă, din direcția strada Aleea Victoriei-strada Mărgăritarului, în sensul giratoriu nu a acordat prioritate de trecere unei ambulanțe, care transporta un pacient, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune și a intrat în coliziune cu aceasta.   

În urma evenimentului, conducătorul auto al echipajului medical, precum și asistenta medicală au fost răniți grav, iar pacientul a fost rănit ușor, toți fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Gorj.

Vizualizări: 285

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: