Sport

Apel umanitar pentru antrenorul Ionuț Popa

Antrenorul de fotbal Ionuţ Popa (65 de ani), ultima dată pe banca celor de la UTA Arad, e grav bolnav, de la începutul anului fiind în concediu medical. 

Radu Birlică, administrator special la ACS Poli Timişoara, a postat un apel umanitar pentru ajutorarea acestuia.

"Fostul nostru antrenor, Ionuţ Popa, are nevoie de ajutorul vostru! Acesta suferă de mai multe luni din cauza problemelor de sănătate, care au implicat cheltuieli medicale semnificative. Starea sa s-a agravat recent şi acum are nevoie mai mult ca oricând de susţinerea noastră. Ne aducem cu toţii aminte de rezultatele extraordinare reuşite de Ionuţ Popa ca antrenor la Poli Timişoara: salvarea de la -14 puncte, o reuşită unică la nivelul Ligii 1, finala Cupei Ligii şi semifinala Cupei României, toate într-unul din cele mai spectaculoase sezoane din istoria fotbalului timişorean. Mai presus de acestea, însă, reţinem implicarea sa în momentele dificile pe care le-am întâmpinat împreună şi culoarea pe care Popică o aduce sportului nostru.

Cei care pot şi doresc să îl susţină în vederea acoperirii costurilor tratamentului său, o pot face printr-o donaţie în contul:

Raiffeisen Bank
RO51 RZBR 000 0600 1141 5017

Titularul contului este fiica fostului nostru antrenor, Medamira Popa.

Vă mulţumim!"

Vizualizări: 467

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: