Social-media

Arșinel, transplant în ziua în care s-a înscris pe lista de așteptare

Actorul Alexandru Arșinel, care a fost supus unui transplant de rinichi în anul 2013, la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj, condus la acea vreme de medicul Mihai Lucan, a primit făcut transplant în aceeași zi în care se înscrisese pe lista de așteptare, în Registrul Național de Transplant.

Practic, Arșinel a primit codul CUIANT (codul de înregistrare în Registrul Național de Transplant) pe data de 28 august 2013, iar în aceeași zi a făcut transplant de rinichi, a declarat luni deputatul USR Emanuel Ungureanu.

"În 2013, când conduceam Asociația pentru Solidaritate și Empatie "Delia Grădinaru", de care mă ocup și acum, și am făcut plângere penală împotriva Institutului de Urologie și Transplant Renal din Cluj și împotriva lui Mihai Lucan și a Agenției de Transplant, nu știam că Arșinel nu a stat pe lista de așteptare nici măcar o singură zi. El a primit codul CUIANT în aceeași zi. În mod flagrant s-a încălcat legea pentru ca un VIP, pentru ca o persoană care putea să aducă publicitate profesorului Lucan, să primească un rinichi peste rând", a spus Emanuel Ungureanu în studioul HotNews.ro.

Vizualizări: 294

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social-media:

Citește și: