Comunitate

Austria impune carantină pentru români

Carantină Austria. Ambasada României în Austria informează cetățenii români cu privire la modalitățile prin care pot evita măsura de carantină / izolare pe teritoriul acestui stat. Astfel, începând din 09 iulie, românii pot intra în Austria doar dacă dețin un test negativ pentru SARS-COV-2, prevedere care se aplică și turiștilor. 
 
 
Austria a emis, miercuri, avertizări de călătorie pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, a anunţat miercuri guvernul de la Viena, care a invocat o înrăutăţire a situaţiei legate de COVID-19 în aceste ţări. Astfel, Austria impune carantină pentru români.

Din cauza situației epidemiologice, începând din 09.07.2020, ora 00.00, accesul cetățenilor din România în Austria este posibil numai dacă dețin un test negativ pentru SARS-CoV-2 (PCR, RT), nu mai vechi de 4 zile, în limba germană sau engleză. În lipsa acestuia, persoanele respective și cei cu care locuiesc împreună sunt obligați să se supună timp de 14 zile unei izolări/carantine la domiciliu (sau hotel), imediat după intrarea în Austria. Dacă un test biologic molecular pentru SARS-CoV-2 efectuat în perioada izolării/carantinei este negativ, izolarea/carantina instituită pe perioada celor 14 zile se suspendă. Acest regim se aplică inclusiv turiștilor români.

Restricțiile nu se aplică transportatorilor profesioniști de marfă.

TRANZIT: se permite în regim permanent tranzitul, fără oprire, al cetățenilor români pe teritoriul Austriei spre destinații din alte țări. Dacă tranzitul este dinspre România, trebuie prezentate documente care dovedesc permisiunea intrării pe teritoriul țării de destinație (domiciliu / rezidență / drept de ședere / contract de muncă / orice altă dovadă a necesității intrării, de exemplu adeverință de tratament medical imperios necesar, de studii etc.)", este mesajul postat pe pagina oficială de Facebook a Ambasadei.

Vizualizări: 1,283

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: