Politică

Barna vrea acord politic pentru alegeri anticipate

Liderul USR şi candidatul Alianţei USR-PLUS la prezidenţiale, Dan Barna, a declarat, luni, într-o declaraţie de presă alături de partenerul de alianţă, fostul prim-ministru Dacian Cioloş, că va propune actualului parlament un acord politic, „în care trebuie să se implice şi preşedintele Iohannis şi celelalte partide numite astăzi de opoziţie, pentru a agrea realizarea acestor alegeri anticipate”.

Dan Barna a precizat din nou că Alianţa USR-PLUS va intra la guvernare doar în condiţiile alegerii unui nou parlament şi că va susţine un guvern de tranziţie care să pregătească aceste alegeri. 

„Aceasta este realitatea crizei politice actuale – România are nevoie de un guvern de tranziţie, de un guvern care să organizeze cât mai degrabă alegerile anticipate, pentru că soluţia corectă, morală este aceea de a ne întoarce la popor. În momentul de faţă, votul din 2016 nu mai este reflectat, mandatul pe care PSD l-a primit în 2016 a fost irosit, batjocorit pentru că li s-a promis românilor dezvoltare, li s-a promis o ţară funcţională şi în schimb au primit doar agenda persoanlă pe justiţie a liderilor PSD. În acest context, soluţia alegerilor anticipate este cea în care credem, este cea care poate fi demarată, imediat după prezidenţiale aceste alegeri ar putea să aibă loc într-un termen cât mai scurt, respectând, evident, procedurile parlamentare pentru că este un obiectiv pe care eu ca şi candidat al Alianţei USR-PLUS şi ca viitor preşedinte al României, mi-l asum, acela de a cere actualului parlament un acord politic în care trebuie să se implice şi preşedintele Iohannis şi celelalte partide numite astăzi de opoziţie, pentru a agrea realizarea acestor alegeri anticipate”, a declarat liderul USR.

 
Prezent şi el la conferinţă, liderul PLUS Dacian Cioloş a reiterat că „Alianța USR-PLUS suntem gata să ne asumam guvernarea, să ne asumam mandatul pe care noi am interpretat ca l-am primit și pe 26 mai”.

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: