Administrație

Bisericile nu se vor deschide după 15 mai

Secretarul de stat, Raed Arafat, a afirmat că măsurile de relaxare după 15 mai nu vor include şi deschiderea bisericilor, în ciuda solicitării Bisericii Ortodoxe. Bisericile vor fi deschise cel mai devreme în “valul 2” de relaxare.

 
“Bisericilor nu vor putea fi deschis din 15 mai. Ştiu că pentru oamenii credincioşi e foarte important, dar nu se vor deschide în primul val. Să vedem din al doilea val şi cu ce măsuri. Dar reprezintă una dintre zonele în care merg bătrâni, persoane vulnerabile. Clar acolo va trebui să se ia unele măsuri. Ştiu că există o deschidere la nivelul Patriarhiei să ia măsuri de distanţare, dar nu poţi să vii cu măsuri de relaxare brusc. Relaxarea va fi graduală. Cu siguranţă se va ajunge şi la deschidere”, a declarat Raed Arafat la Antena 3.

Curtea Constituţională a stabilit, miercuri, că Guvernul nu poate adopta măsuri de limitare a exerciţiului unor drepturi şi libertăţi. Acest lucru poate fi făcut doar prin lege adoptată în Parlament. Astfel, nu este clar în baza căror norme legislative se vor putea interzice în continuare slujbele religioase cu public, după expirarea stării de urgenţă.

Vizualizări: 147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: