Administrație

Calea ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor va fi modernizată

Unul dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură pentru județul Bihofr este  modernizarea și electrificarea căii ferate Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor. Ieri, în sala mare a Prefecturii Bihor a fost prezentat studiul de fezabilitate, în fața directorului general CFR Infrastructură, Petru Ceșa, a prefectului Dumitru Țiplea și a primarilor localităților aflate pe ruta căii ferate nr. 300 Oradea – Cluj. 1,32 miliarde de euro va costa reabilitarea totală a căii ferate, dublarea ei între Telechiu și Oșorhei (17,9 km), electrificarea căii între Cluj și Episcopia Bihor (160 km), precum și lucrări de reabilitare și modernizare la gările din Oradea, Cluj-Napoca, dar și a stațiile și haltele de pe traseu.

Proiectarea și execuția ar urma să aibă termen de finalizare 48 de luni. Lucrarea va fi împărțită în patru tronsoane, transmite prefectul Țiplea. Prin urmare, dacă anul acesta vor fi cunoscuți proiectanții și executanții, ar trebui ca până la finalul anului 2024 să se poată circula, între Oradea și Cluj, cu viteze până la 160 km/h, pentru trenurile de călători, respectiv 120 km/h, pentru trenurile de marfă.

Vizualizări: 191

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: