Comunitate

Când se depun actele pentru ajutorul de încălzire

Oamenii care au nevoie de ajutor pentru a plăti costurile necesare încălzirii vor putea să primească o sumă de bani din luna noiembrie, potrivit reglementărilor prevăzute de Legea consumatorului vulnerabil.

Astfel, persoanele eligibile, vor primi ajutorul pe parcursul întregului sezon rece (noiembrie - martie 2021), dar numai dacă depun actele necesare în intervalul 1-20 noiembrie. Cei care nu se încadrează vor pierde cel puțin banii alocați pentru luna noiembrie, potrivit avocatnet.ro.


 

De la 1 noiembrie, venitul mediu net lunar până la care se va acorda ajutorul pentru încălzire va fi de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, și de 2.053 lei, în cazul persoanei singure, în timp ce, după legislația actuală, ajutorul poate fi obținut de familiile cu un venit net mediu lunar pe membru de până la 800 de lei și de persoanele singure cu un venit net mediu lunar de maximum 1.082 de lei.

Dacă consumatorii vulnerabili îndeplinesc condițiile necesare, stabilirea dreptului se va face prin dispoziția primarului, astfel:

- Începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective;
- Începând cu luna următoare, pentru cei care au depus documentele după data de 20 a lunii respective.
 

„Pentru cei care depun documentele până la data de 20 noiembrie a.c., stabilirea dreptului se face începând cu luna noiembrie a.c., iar pentru cei care depun documentele după data de 20 noiembrie a.c., stabilirea dreptului se face începând cu luna decembrie”, au transmis reprezentanții Ministerului Muncii și Protecției Sociale sursei citate.

Documentele necesare pentru acordarea ajutorului sunt stabilite de primar. Acestea sunt, de regulă, cele care reflectă componența familiei, veniturile membrilor acesteia, modul de deținere a locuinței și o factură (în cazul persoanelor care folosesc pentru încălzire energie termică/ gaze naturale/ energie electrică).

Categoriile de ajutoare pentru încălzire
 

- ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie termică în sistem centralizat;
- ajutor pentru gaze naturale;
- ajutor pentru energie electrică;
- ajutor pentru combustibili solizi și/sau petrolieri.

Vizualizări: 474

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: