Economie

Câți milionari în dolari are România

România are aproape 91.500 de milionari în dolari, adică persoane a căror avere depăşeşte pragul de 1 milion de dolari. Dintre aceştia, doar 2% sunt consideraţi foarte bogaţi, cu averi de peste 30 milioane de dolari fiecare, arată Ziarul Financiar.

Mai exact, România are 1.828 de oameni „superbogaţi“, cei mai mulţi din regiune, chiar şi peste nivelul din Polonia, o ţară cu o populaţie dublă. În Cehia sunt circa 600, iar în Ungaria 235, arată studiul Global Wealth Sizing Model al Knight Frank.

Conform Knight Frank, sunt consideraţi a fi foarte bogaţi (ultra-high net-worth individuals – UHNWIs) acei oameni care au o avere de peste 30 de milioane de dolari. Studiul Global Wealth Sizing Model analizează câţi oameni foarte bogaţi există în fiecare dintre ţările lumii şi, aşa cum era de aşteptat, cei mai mulţi se găsesc în SUA (210.000), China (99.000) şi Japonia (31.000), unele dintre cele mai puternice economii ale lumii. Vin, apoi, Franţa sau Germania.

Deşi România e departe de aceste valori, numărul persoanelor considerate foarte bogate creşte, dublându-se în ultimii cinci ani, mai exact între 2016 şi 2021 (cele mai recente date). Mai mult, în următorii cinci ani, deci până în 2026, estimările arată că alţi aproape 700 de români vor intra în acest club select.

Vizualizări: 67

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: