Economie

CE Oltenia, principalul furnizor de energie pentru populație

Complexul Energetic Oltenia devine cel mai mare producător ce livrează energie electrică pentru populație la preț reglementat, în perioada 1 iulie-31 decembrie 2020. Este vorba de o cantitate de 1,392 TWh. Prețul stabilit este de 249,60 lei/MWh.

În luna iulie, CE Oltenia trebuie să livreze către furnizorii consumatorilor casnici o cantitate de 0,306 TWh, în august – 0,241 MWh, în septembrie – 0,229 TWh, în octombrie – 0,201 MWh, în noiembrie – 0,2 TWh, iar în decembrie – 0,213 MWh.

ANRE a aprobat, luni, deciziile privind stabilirea prețului reglementat pentru energia electrică livrată și a cantităților de energie electrică vândute pe bază de contracte reglementate în a doua jumătate a anului de către producători.

Astfel, ANRE a hotărât ca Hidroelectrica să livreze 1,315 TWh, la prețul de 115,99 lei/MWh, iar Nuclearelectrica - 1,095 TWh, la prețul de 182,63 lei/MWh.

OMV Petrom este singurul producător privat obligat de ANRE să livreze la preț reglementat. El va livra 0,181 TWh, la prețul de 222,78 lei/MWh.

Fiecare producător este obligat să livreze aceste cantități de energie celor șapte furnizori de ultimă instanță: CEZ Vânzare, Electrica Furnizare, E.ON Energie România, Enel Energie, Enel Energie Muntenia, Engie România și Tinmar Energy.

Începând cu data de 1 ianuarie 2021, piața de energie electrică se liberalizează complet, iar fiecare client casnic va trebui să își aleagă un furnizor.

Vizualizări: 768

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: