Comunitate

Ce salarii au preoții în România?

În acest moment, un episcop poate câștiga peste 5.000 de lei, un mitropolit – 7.500 de lei, în timp ce un Patriarh poate ajunge la peste 8.000 de lei. Preoții din România nu au însă același statut în ceea ce privește salarizarea. Unii dintre ei sunt încadrați în unități bugetare, în timp ce alții primesc sprijin de la stat. Legea salarizării unitare, care a intrat în vigoare la 1 iulie 2017, a prevăzut majorări de salarii începând cu 1 ianuarie 2018, iar creșterile sunt prevăzute până în anul 2022.

 
Astfel, până în 2022, un preot debutant cu studii superioare va primi 3.700 de lei brut, un preot cu gradul II și studii superioare – 3.900 de lei, în timp ce un preot definitv cu studii medii va primi 3.650 de lei brut. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va avea același salariu cu președinții celor două Camere ale Parlamentului, iar la nivelul funcțiilor de conducere vicarul general, consilierul patriarhal și primul rabin vor primi 5.517 lei brut.

Potrivit unui document publicat de Ministerul de Finanțe pe 3 decembrie 2018, suma totală pentru salarizarea personalului de cult s-a ridicat la 475,6 milioane de lei în 2017. Prin comparație, în 2013 bugetul a fost de doar 261,9 milioane de lei.

Vizualizări: 262

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: