Eveniment

Cea mai grea săptamînă din America

Chirurgul general al Statelor Unite, Jerome Adams, a avertizat că următoarea săptămână ar putea avea amploarea atacului de la Pearl Harbor, cu un număr fără precedent de morți cauzate de coronavirus.
 
 
Chirurgul general al Statelor Unite, Jerome Adams, a avertizat că următoarea săptămână ar putea avea amploarea atacului de la Pearl Harbor, cu un număr fără precedent de morți cauzate de coronavirus, în toate statele, conform The Guardian.

„Următoarea săptămână va fi următorul Pearl Harbor. Va fi următorul 11 septembrie", a declarat Adams.

„Va fi cel mai greu moment din viețile multor americani și trebuie să înțelegem că dacă vrem să aplatizăm curba și trecem pe cealaltă parte a țărmului, toată lumea trebuie să participe", a mai adăugat chirurgul general.

Expertul american principal în boli infecțioase, dr. Anthony Fauci, reluase cu puțin timp înainte ideea. „Va fi o săptămână foarte urâtă", a zis Fauci, la Casa Albă.

 Donald Trump a transmis și el același mesaj duminică, spunând că săptămâna ce urmează va fi dificilă pentru americani.

„Suntem destul de siguri că, în zilele ce urmează, America va înfrunta vârful acestei pandemii teribile", a spus președintele. „Luptătorii noștri din bătălia pentru viață și moarte sunt doctorii, asistentele și personalul medicali incredibili, din prima linie a răboiului".

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: