Externe

Cel puțin 25 de morți într-un atac sinucigaș

Un atacator sinucigaș s-a aruncat în aer într-o moschee unde cel puțin 25 de persoane au fost ucise, iar aproape 100 sunt rănite.

Atentatul terorist a avut loc luni în Pakistan unde sunt zeci de victime. Un sinucigaş s-a aruncat în aer într-o moschee și cel puţin 25 de oameni au murit.

Atentatorul și-a detonat vesta sinucigașă în timp ce un număr mare de credincioși, inclusiv mulți ofițeri de poliție de la secţiile din apropiere, se rugau înăuntru. Ofițerul de poliție locală Zafar Khan a spus că impactul exploziei a provocat prăbușirea acoperișului moscheii, rănind zeci de persoane. “O parte din clădire s-a prăbușit și se crede că sunt mai multe persoane sub dărâmături”, a adăugat el.

Mohammad Asim, un purtător de cuvânt al Spitalului Lady Reading din Peshawar, a declarat că tratează 90 de răniți, dintre care unii erau în stare critică.

Presa locală a publicat o fotografie care arată oameni adunându-se în jurul zidului prăbușit al moscheii.

Complexul Poliţiei Capitalei din Peshawar este într-o zonă de înaltă securitate, oraşul fiind în apropierea graniţei cu Afganistanul.

Atacurile din trecut din regiunea de nord-vest a Pakistanului au fost comise de mişcarea talibană din această ţară, care este separată de grupul care controlează acum Afganistanul vecin.

Vizualizări: 35

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: