Administrație

Chirică: Locuitorii din Iași vor plăti mai scump iluminatul public

Mihai Chirică, primarul din Iași, spune că ordonanța 114/2018 va duce la scumpirea iluminatului public. Chirică a primit deja notificare de la E.ON cu privire la ceea ce va urma. "La sediul Primăriei a sosit deja o adresă, din partea E.ON, care, invocând aceeași sinistră OUG 114/ 2018, ne notifică faptul că prețul de furnizare a energiei electrice va crește și, ca atare, și noi, ieșenii, vom plăti mai mult iluminatul public, energia electrică din școli, grădinițe și spitale, curentul electric folosit de tramvaie. Iar lucrurile nu se opresc aici fiindcă noi, românii, vom plăti mai mult pentru tot ce folosim, mâncare, utilități și bunuri. Deci nu companiile, ci populația plătește majorările de taxe impuse de guvernarea PSDragnea", arată Mihai Chirică.

Primarul este convins că astfel de înștiințări se vor înmulți în scurt timp și vor afecta întreaga populație. "Să nu ne facem iluzii. „Ilustrul” premier Viorica Dăncilă, împreună cu „competentul” Darius Vâlcov și „iubitul conducător” Liviu Dragnea știau foarte bine ce se va întâmpla. În orice țară din lume, când guvernele iresponsabile și în mare foame de bani au încercat să facă rost de fonduri pe orice cale posibilă, povara suprataxării a căzut pe umerii populației. Poate că românii vor înțelege, în sfârșit, capcana pe care le-a întins-o PSDragnea", a mai spus primarul din Iași.

Acesta a concluzionat că acoliții lui Liviu Dragnea nu se vor lăsa până nu vor suge toată vlaga acestui popor.

Galerie foto


Vizualizări: 170

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: