Stil de viață

Cine îi plătește vacanțele celebrei prezentatoare Corina Caragea

Corina Caragea, frumoasa prezentatoare a știrilor din sport de la Pro TV, crede că lumea are o impresie greșită despre ea.

Fiind împătimită de călătorii, Corina, care la 31 decembrie împlinește 40 de ani, face senzație pe rețelele sociale cu fotografiile pe care le postează din locurile minunate pe care le vizitează.

„Așa cum cred mulți, căci mai văd comentarii în social media, eu nu muncesc, sunt măritată cu un domn în vârstă generos și stau toată ziua în vacanțe de lux. Glumesc. Îmi place foarte mult să călătoresc, este pasiunea care îmi mănâncă cei mai mulți bani. Eu nu dau banii pe rochii, bijuterii, mașini, terenuri și așa mai departe, ci vânez oferte, zbor și cu companii low cost deseori și dacă am un weekend liber sau două-trei zile, îmi place să plec undeva”, a declarat Corina Caragea pentru Ego.ro.

Ea formează de aproape zece ani un cuplu cu Robert Pongracz (41 ani), vicepreședintele Ligii Profesioniste de Fotbal. În 2018 au apărut informații conform cărora cei doi s-ar fi căsătorit în Toscana, dar nu a existat o confirmare oficială.

Pongracz are și cetățenie germană, și provine dintr-o familie înstărită de medici cu origini evreiești. Robert a lucrat la Liga Profesionistă de Fotbal a Spaniei și are un master la cel mai înalt nivel de management sportive. El s-a mutat în România la puțin timp după ce a cunoscut-o pe Corina.

Prezentatoarea își dorește să ajungă în Bora Bora, o destinație la care visează de multă vreme. „Financiar este un efort foarte mare, dar este și foarte departe. Traversezi așa cam toată planeta și trebuie să faci mult timp economii. Dar sper ca într-o zi să ajung. Mi se pare Paradisul pe Pământ”, a mai declarat Corina Caragea pentru sursa citată.

Vizualizări: 262

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Stil de viață:

Citește și: