Externe

Concert-miting uriaş cu participarea lui Vladimir Putin, la Moscova

La o zi după discursul lui Vladimir Putin despre "starea naţiei", pe stadionul Lujniki din Moscova a fost programat miercuri un concert grandios cu peste 200 000 de oameni în tribune la o temperatură de minus 12 grade.

În discursul său, Vladimir Putin a precizat că această zi a Apărătorilor Patriei nu este doar în cinstea militarilor, ci și în cinstea medicilor, profesorilor, lucrătorilor din transport și a tuturor celor care susțin luptătorii. “Această zi este chiar și pentru copiii care scriu scrisori în sprijinul luptătorilor noștri”, a adăugat liderul de la Kremlin. “Toți oamenii noștri sunt apărătorii Patriei! Când suntem împreună, nu avem egal”, a adăugat Vladimir Putin, după intonarea imnului de stat al Rusiei.

Concertul se desfăşoară pe un frig năprasnic, temperatura la Moscova fiind de -12 grade Celsius, care se simt ca -18 grade, potrivit meteorologilor. “Se pare că singurul loc cald unde te poți încălzi este toaleta”, a remarcat corespondentul MSK1. Concertul a fost organizat pentru a celebra Ziua Apărătorilor Patriei şi a început la ora locală 15:00 (ora 14, în România). În plus, până la 16:00 va funcționa o scenă şi în apropierea stadionului.

În cadrul concertului sunt programate reprezentaţii ale fraților Zapaşnîi, Marat Başarov, Zara, Ieromonahul Photius, Khabib și alți artiști, inclusiv din aşa-numitele republici autonome Doneţk şi Lugansk. La eveniment participă aproximativ 200.000 de spectatori, inclusiv personal din organizații patriotice și de tineret.

Anterior, pe canalele Telegram și VK  au apărut anunțuri pentru recrutarea de figuranți pentru a participa la mitingul-concert de pe Luzhniki. Fiecărei persoane care dădea curs cererii i se promiteau 500 de ruble (aproximativ 6,3 euro), după cum scrie publicaţia meduza, care adaugă că, înainte de concert, publicului i-a fost interzis să comunice cu mass-media și să spună că oamenilor li s-au promis bani pentru participare.

Vizualizări: 49

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: