Declarația zilei

Conducerea USR, "amestec de vanitate, isterie, dispreţ, aroganţă şi conspiratită"

Valeriu Nicolae, un apropiat al liderului PLUS Dacian Cioloş şi fost membru PLUS, afirmă, într-o postare pe Facebook, că USR şi PLUS au făcut şi vor mai face gafe, se declară dezamăgit de conducerea USR şi speriat de ”amestecul de vanitate, isterie, dispreţ, aroganţă şi conspiratită” din acest partid, dar crede că nimic din ceea ce fac cele două formaţiuni ”nu e comparabil cu PSD, UDMR, PMP, PNL”.

”USR-ul a făcut şi va mai face gafe. La fel şi PLUS-ul. Personal sunt tare dezamăgit de conducerea USR-ului. Amestecul de vanitate, isterie, dispreţ, aroganţă şi conspiratită mă sperie nu numai la tabara Barna dar şi la Chichirău, Benga şi câteodată Nicuşor Dan. Mai rar, dar şi cei de la Plus par loviţi de molima autosuficenţei. Dar nimic din ce fac oamenii de mai sus nu poate fi comparabil cu PSD, UDMR, PMP şi PNL”, scrie Valeriu Nicolae, fost secretar de stat în Ministerul Muncii în Guvernul Cioloş.

În opinia sa, PSD este ”partidul securiştilor, rudelor lor, al mafioţilor şi mârlanilor absoluţi”.

Valeriu Nicolae afirmă că ”Năstase, Vanghelie, Hrebenciuc, Dragnea sunt de acolo”.

El vorbeşte despre ”gradul de mărlănie şi nesimţire a lui Orlando sau Bacalbaşa, prostia /tupeul Vioricăi, corupţia lui Verestoy, grobianismul lui Băsescu, slinoşenia lui Ponta, a lui Rareş Bogdan, a lui Daniel Constantin”, şi critică atitudinea servilă a tinerilor din PNL faţă de Ludovic Orban, susţinând că acestea ”sunt lucruri care nu au grad de comparaţie, cel puţin nu până acum, cu USR sau PLUS”.

”Sunt convins că este necesar să fim critici cu noua clasă politică pentru că există riscuri cum ar fi dispariţia rapidă a coloanei vertebrale şi a bunului simţ şi acomodarea la tipul de politician cu care ne-au obişnuit ticăloşi de tip Meleşcanu, Dan Voiculescu, Vadim sau Tăriceanu. Talent clar există în ambele partide. Dar mi se pare necinstit(intelectual) să nu vezi că cel puţin din punct de vedere moral nu ai cum să spui că Alianţa este acelaşi lucru ca partidele vechi”, conchide Valeriu Nicolae, în ziua în care USR şi PLUS ar urma să ia mai multe decizii referitoare la colaborarea viitoare, inclusiv la fuziune.

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Declarația zilei:

Citește și: