Economie

Creștere alarmantă a focarelor de pestă porcină

Numărul focarelor active de pestă porcină africană a urcat la 236 în ultima săptămână, de la 170 în raportarea din 23 iulie, fiind afectate 46.730 de porcine, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

"La data de 29.07.2021 sunt active un număr de 236 de focare de pestă porcină africană (PPA), din care 2 focare în exploataţii comerciale şi 2 focare în exploataţii comerciale de tip A, fiind afectate un număr de 46.730 de porcine (animale afectate din focarele active", se arată în comunicatul instituţiei transmis vineri AGERPRES.

În intervalul 23 - 29 iulie 2021 au fost înregistrate 70 de focare noi de PPA, cele mai multe în judeţele Ialomiţa (28), Teleorman (13) şi Iaşi şi Bihor (5).

Din 2019 şi până în prezent au fost stinse 3.234 de focare de pestă porcină.

De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, şi până în prezent, au fost diagnosticate 5.818 de cazuri la mistreţi în 41 de judeţe.

În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreţi se sting după cel puţin 2 ani de la apariţia lor.

Pentru această boală nu există vaccin, singura metodă de protejare a sănătăţii animalelor fiind respectarea condiţiilor de biosecuritate.

Pesta porcină africană nu produce îmbolnăviri la oameni, însă acest virus are un impact dezastruos la nivel economic şi social, precizează ANSVSA.

Vizualizări: 631

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: