Voiam de mult să explorez zona Lacului Morii dar am tot amânat, din varii motive. Azi am ajuns acolo pentru că am vrut să văd cum arată locul în care un om și-a pierdut viața pentru că a fost mușcat de câini. Să înțeleg cum a fost posibil acest lucru.

Nu găsisem nimic concret pe net, m-am uitat puțin pe hartă și am decis să merg pe Drumul La Roșu. Cum am intrat pe stradă dinspre Calea Giulești am văzut echipajele de poliție. Un pic mai sus, la intrarea în câmp drumul era barat de o mașină a poliției. Am întors și am luat-o pe una din străzile paralele. În fine, stradă nu este chiar un termen potrivit pentru ulița aceea noroioasă plină de bălți și de gunoaie.

Imaginile de mai jos sunt făcute fix unde se află ultima casă. În casele din zonă nu există apă curentă și canalizare. Oamenii aceia trăiesc de decenii (într-un loc care nici măcar nu mai este la periferia Bucureștiului) în condiții extrem de precare. Asta ar trebui să ne intereseze pe toți, pentru că o societate nu se poate dezvolta armonios doar parțial, când segmente întregi de populație sunt crunt defavorizate.

Asta ca introducere. Pentru că înainte să vorbim despre câini, vagabonzi sau nu, trebuie să vorbim despre oameni. Oameni care trăiesc în mizerie dintotdeauna, într-un oraș cu pretenții de capitală europeană. Iar asta este o dramă continuă, care afectează, la nivel național, viețile a milioane de oameni, dar care nu suscită valuri de postări revoltate pe Facebook.

Acum despre câini. Așa cum am scris de multe ori, situația câinilor în România este dramatică. Sunt milioane de câini în suferință. Au fost dintotdeauna dar lucrurile s-au agravat foarte tare în toamna de tristă amintire a lui 2013. De atunci încoace o parte (minusculă) a societății civile a făcut eforturi imense ca să producă o schimbare pozitivă în mentalitatea autohtonă referitor la drepturile animalelor, la respectarea acestora și a legii în același timp, pentru că vrem să trăim în democrație iar democrația înseamnă și respectarea legii. Drama produsă zilele acestea ne dă înapoi cu 9 ani și anulează o bună parte din acest efort enorm. Pentru că o parte non neglijabilă a societății încă are o gândire rudimentară, care confundă efectele cu cauzele. Și acuză câinii, care sunt, de fapt, ei înșiși, victime.

Toată lumea acuză autoritățile. Cert, au partea lor de vină. Că sunt puse acolo și plătite ca să facă treabă. Dar e ca în povestea cu gunoaiele. Primăriile pot avea armate de gunoieri și măturători, aceștia nu pot strânge cât aruncă milioane de oameni needucați care se comportă ca și cum ar fi crescut cu slujitori. Sigur, autoritățile pot și trebuie să dea amenzi. Dar asta ne absolvă pe noi, cetățenii, de propria noastră răspundere?

Cu câinii, oameni buni, este fix la fel. Sunt milioane de oameni care au câini nesterilizați care produc tot timpul alți câini. Care sunt în parte omorâți de mici de propriii lor stăpâni și în parte aruncați prin șanțuri, pe străzi, pe câmpuri. O mică parte dintre ei sunt dați în adopție, de multe ori în condiții incerte și tot nesterilizați, ceea ce perpetuează acest cerc vicios. Cei care tot bat câmpii cu câinii maidanezi - să-i omorâm pe toți ca să rezolvăm problema - sunt niște imbecili care nu au înțeles - deși se explică de ani de zile - că uciderea câinilor „maidanezi” nu este o soluție pentru simplul motiv că milioane de români aruncă, încontinuu, alți câini. Au făcut hingherii o razie, au strâns toți câinii de pe străzi, i-au omorât (că adopțiile sunt cvasi nule în România), după câteva luni și mii de fătări prin curțile cetățenilor iubitori de animale și respectuoși cu legea umană și divină apar alte sute/mii de câini pe străzi. Singurii care câștigă din caruselul acesta ucigaș sunt hingherii și acele autorități mafiote care lucrează în cârdășie cu ei. Atât. Societatea civilă nu are absolut nimic de câștigat din situația aceasta.

Așa că, pentru că de data asta chiar mi-am pierdut răbdarea, o să spun încă o dată, foarte clar: toți cei care susțin eutanasierea câinilor (care, în multe cazuri, înseamnă uciderea lor cu cruzime, așa că hai să nu ne mai mângâiem cu eufemisme) sunt niște imbecili. Pentru că s-a explicat de mii de ori, pentru toate nivelele de educație și înțelegere, de ce omorârea câinilor NU este o soluție eficientă. E doar barbarie care satisface niște instincte primitive.

De situația care a dus la moartea unui om sunt, indirect, răspunzători toți cei care și-au lăsat cățelele să fete, de multiple ori, deși legea - și responsabilitatea, bunul simț, blablabla - le interzicea acest lucru. De multe ori oameni simpatici, de gașcă, cu joburi foarte respectabile, cu poziții sociale, cu case și mașini frumoase, nu sărakii ăia care stau la marginea câmpului de la Lacul Morii și n-au bani nici să-și facă gardul.

Mă opresc aici nu pentru că aș fi terminat, mai sunt atât de multe lucruri de spus, dar știți ce? M-am întors din explorarea de azi cu un pui de câine de nici două luni. Unul din cei cinci care supraviețuiesc, adăpostiți precar sub o placă de beton, alături de mama lor, în mijlocul câmpului. Tot un câmp urban. În București, nu unde și-a înțărcat dracu' copiii. L-am luat doar pe acesta pentru că doar pe el am reușit să-l prind și pentru că nici nu am unde să duc o cățea cu cinci pui, că pe unde am încercat nu s-a putut. De ce nu s-a putut? Pentru că toți salvatorii și-au depășit de și cu mult limitele. Și fix când ieșeam din câmp cu micuțul în brațe m-a sunat fi-miu, că a găsit un cățel în parc. Uite-așa, în cinci minute ne-am făcut cu doi câini în plus față de tot ce avem. Și nu e ca și cum s-ar înghesui lumea să ofere foster, să adopte sau măcar să doneze pentru tot ce trebuie făcut pentru ei.

Iar acum, că mi-am făcut atâția prieteni noi cu postarea asta, mă duc să mă ocup de toate gunoa... pardon, animalele mele salvate când alții nu le-au mai vrut.

Doina Vella (preluare facebook)

Galerie foto