Sport
Cum s-a câștigat rejucarea meciului Sepsi – FCU Craiova

Dan Idita, avocatul echipei FC U Craiova, a explicat cum a reușit să câștige în cazul rejucării meciului cu Sepsi Sfântu Gheorghe.
Comisia de Recurs din cadrul Federației Române de Fotbal a decis ca meciul dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și FC U Craiova să se rejoace. Avocatul Dan Idita a dezvăluit că a dezvăluit și situația iscată de către arbitrul Sebastian Colțescu la meciul dintre PSG și Istanbul Bașakșehir, după ce l-a numit „ăla negru de acolo” pe Pierre Webo, antrenor secund în echipa turcilor. „Nu a fost o surpriză. Așteptam această decizie. Eu, de fapt, mă așteptam ca aceasta va fi decizia și a primei instanțe, Comisia de Etică și Disciplină a Federației Române de Fotbal. Este o decizie corectă, în acord cu prevederile regulamentare. (n.r. Sepsi contestă) Exagerează cu «Legea Mititelu». Nu. E normal ca fiecare să aibă propriile susțineri, întotdeauna se întâmplă asta într-un litigiu, fiecare în parte își susține propriile apărări, dar ce contează până la urmă este ultima decizie. (n.r. ce a contat decisiv) Cred că a contat decisiv faptul că spre deosebire de apărările formulate în fața Comisiei de Disciplină am adus o practică din Europa, cazuri oarecum similare. Am adus decizii pronunțat de către Comisia de Disciplină de pe lângă Federația Franceză de Fotbal și de pe lângă Federația Germană de Fotbal. Cazurile erau mai dificile, pentru că implicau abateri disciplinare având ca obiect scandări rasiste. Cu toate acestea, s-a dispus rejucarea meciului în fiecare situație.
Eu am invocat și incidentul din Champions League, atunci când arbitrul Colțescu a avut o afirmație la adresa unui ocupant a băncii de rezerve a echipei turce. S-a întrerupt meciul, dar evident nu putea vreuna dintre echipe să piardă meciul pentru că Colțescu era oficial UEFA. Motivul pentru care meciul s-a întrerupt a fost să se elimine starea de agresiune rasistă la adresa jucătorilor sau, în cazul respectiv, a antrenorului secund. Principiul meritului sportiv a prevalat întotdeauna, iar meciurile s-au disputat pe teren”, a spus Dan Idita, la ProSport Live.
Vizualizări: 47
Trimite pe WhatsApp