Stil de viață

Cum să decorezi grădina

Specialiştii peisagişti atrag atenţia că grădina este o extensie a locuinţei şi trebuie să i se acorde atenţia cuvenită. În acest an sunt în trend grădinile tematice cu porţiuni de relaxare  bine delimitate, decorate cu elementele minimaliste şi sunt folosite luminile pentru a accentua căldura plantelor. Iată cum stau lucrurile când vine vorba de amenajare grădinii. 

Grădina- terasă este spațiul pe care îl folosești cu maximum de plăcere ori de câte ori ajungi acasă după o zi epuizantă de lucru, de asemenea este zona în care îţi primești invitații la șuetele de weekend. Cu siguranță merită să îi acorzi toată atenția. Pentru a beneficia de confort şi un ambient relaxant este important să integrezi corpurile potrivite de mobilier. Pentru acest an specialiştii în decoraţiuni pentru grădina Artool recomandă utilizarea de mobilier prietenos cu mediul înconjurător. Sunt potrivite banchetele din lemn cu aspect rustic, fotoliile din lemn de bambus sau scaunele cu mânere realizate din lemn combinate cu mese confecţionate din același material reciclabil. Mobilierul pentru grădină necesită o oarecare atenție pentru a-şi păstra aspectul impecabil în timp.

Dacă te bucuri de un spațiu generos te bucuri de multă libertate când vine vorba de selectarea obiectelor ceramice şi a decoraţiunilor. Singurul aspect asupra căruia trebuie să te decizi este legat de tematică. Dacă vrei o grădină modernă vei alege vase ceramice lăcuite cu aspect prețios. În cazul în care iubeşti stilul rustic te vei orienta către decorațiuni inedite, precum figurinele ceramice. Ai o varietate mare de soluții din care să alegi, de la animale pictate în culori vibrante ce par reale la figurine cu aspect rustic ce par răsărite din basme cu vrăjitoare şi zâne bune. 

O grădină minimalistă poate fi realizate prin integrarea decoraţiunilor fine monocrome, ce contrastează cu nuanțele intense ale plantelor. Un spațiu mic este ușor de valorificat cu ajutorul ghivecelor. Pot fi selectate ghivece tradiționale sau poți utilizata decoraţiuni cu ghivece integrate care dau un aer romantic ambientului.

Fântânile de grădină continuă să fie elemente care contribuie la crearea unui spaţiu relaxant. Susurul apei care curge neîncetat are efect terapeutic pentru mulți. Integrarea unei fântâni artizanale în zona de grădina aduce beneficii estetice şi contribuie la desăvârşirea unei oaze de relaxare perfecte. Luminile sunt alte elemente care aduc magie în grădină. Sunt soluţiile geniale care te ajută să pui în valoare plantele, florile parfumate şi decoraţiunile montate. Poţi opta pentru lămpi solare simple, dacă vrei să creezi o grădină elegantă. Dacă vrei să aduci un plus de magie între plante poţi selecta decoraţiuni ceramice cu lămpi solare integrate. Alege figurine în formă de melci, pitici, broaşte ţestoase, arici sau căţei cu felinare alături pentru a crea povești realiste. 

Vizualizări: 157

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Stil de viață:

Citește și: