Eveniment

De azi,Magistrala 5 a Metroului bucureștean este în funcțiune



Bucureştenii vor putea circula, începând de marţi, 15 septembrie, pe Magistrala 5 de metrou, secţiunea Râul Doamnei - Eroilor, inclusiv Valea Ialomiţei, a anunţat Metrorex. 
 
 
Inaugurarea oficială va avea loc la ora 12: 00. Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat luni că metroul din Drumul Taberei - Eroilor va fi dat în trafic cu călători începând de marţi.

'După ani de aşteptare, sunt bucuros să anunţ public că mâine, începând cu ora 12:00, magistrala de metrou M5 va fi dată în funcţiune. Ca să ajungem în această etapă nu a fost deloc uşor. A fost nevoie să depăşim, împreună cu colegii de la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi implicit cu cei de Metrorex SA, o serie de bariere, începând de la cele birocratice, la cele administrative.

Astfel, astăzi, putem spune că povestea lucrărilor de la magistrala M5 s-a încheiat. Le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la bucuria pe care o împărtăşim alături de toţi bucureştenii, şi nu numai!', a scris Bode, pe Faecbook. Secţiunea Râul Doamnei - Eroilor, inclusiv staţia şi Depoul Valea Ialomiţei, este finanţată integral din fonduri externe nerambursabile (85%) şi de la bugetul de stat (15%).

Vizualizări: 82

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: