Economie

Deficitul bugetar, triplu față de anul trecut

Bugetul general consolidat, care include atât bugetul de stat, cât şi bugetele de pensii şi de şomaj, a încheiat primele zece luni cu un deficit de 20,9 miliarde lei (4,49 miliarde euro), 2,2% din Produsul Intern Brut (PIB), de peste trei ori mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele publicate joi seară pe site-ul Ministerului Finanţelor.

În primele zece luni din 2017, deficitul bugetar a fost de 6,6 miliarde lei, respectiv 0,79% din PIB. În aceeaşi perioadă din 2016, deficitul bugetar a fost de 1,3 miliarde lei, respectiv 0,17% din PIB.

În septembrie, bugetul general consolidat a încheiat primele nouă luni cu un deficit de 16,8 miliarde lei, 1,77% din Produsul Intern Brut (PIB).

Încasările la buget pe primele 10 luni au crescut cu 11,8% față de perioada similară a anului trecut, dar și cheltuielile au fost majorate cu 18,1%.

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: