Eveniment

Doi români, tată și fiică, dispăruți în Marea Britanie

update: Cei doi dispăruți au fost găsiți. “Alexandru Matei, în vârstă de 39 de ani, și fiica sa, Antonia Matei, în vârstă de 2 ani, se află în siguranță. Am dori să mulțumim tuturor pentru ajutor”, au transmis autoritățile, fără a da alte detalii.

Poliția din Thames Valley a lansat un apel pentru găsirea unui român și a fiicei sale de doi ani, care au fost dați dispăruți. Poliția a furnizat presei și o fotografie cu cei doi. Alexandru Matei este îndesat, cu părul scurt, grizonat. Ultima oară când a fost văzut, românul purta un sacou albastru închis. Antonia Matei, fetița de doi ani, are un cercel în urechea dreaptă și părul blond. Când a fost văzută ultima oară, purta o jachetă albastră cu un model roz și albastru cu fluturi, salopetă de culoare albastru închis și cizme Ugg maro.

Anchetatorii iau în calcul ca Alexandru și Antonia să fie împreună cu alți doi adulți, posibil un bărbat și o femeie. „Sunt din ce în ce mai îngrijorat de locul unde se află Alexandru și fiica sa de doi ani, Antonia, care a fost văzută ultima oară pe 5 decembrie după-amiază. Cu toate acestea, vreau să reasigurăm comunitatea locală că desfășurăm o anchetă extinsă pentru a-i găsi pe Alexandru și Antonia. Fac acest apel public, deoarece ar putea exista oameni care să aibă informații care să ne ajute. Dacă cineva crede că i-a văzut sau dacă are vreo informație cu privire la locul unde sunt, îi rugăm să contacteze imediat poliția la 999 sau cu un apel de urgență la 101, citând numărul anchetei 609 (5/12)”, arată inspectorul Nick Glister, în mesajul publicat de pagina oficială de Facebook a Poliției Thames Valley.

Cei doi au fost văzuți ultima oară în Milton Keynes, însă Alexandru are legături în Kempston, Bedfordshire. (A.A.)

Galerie foto


Vizualizări: 348

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: