Economie

Dosar penal pentru o firmă care a adus măști din China

Lucrători de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală constând în aceea că două persoane din municipiul Drăgăşani, obţin venituri din comercializarea, fără drept, de echipamente individuale de protecţie împotriva virsului SARS – Cov2, provenind din spaţiul extracomunitar.

În cursul zilei de 06 aprilie 2020, pe baza mandatelor emise de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vâlcea, au fost efectuate, de către lucrători de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi Poliţia mun. Drăgăşani, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, 2 percheziții domiciliare pe raza judeţului Vâlcea, fiind identificate mai multe măşti chirurgicale de protecţie individuală, de provenienţă China, în valoare de aproximativ 17.000 lei.

În cauză, procurorii şi lucrătorii de poliţie judiciară au beneficiat de sprijin de specialitate din partea lucrătorilor de poliţie din cadrul Direcţiei Operaţiuni Speciale.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.


Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Vizualizări: 119

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: