Administrație

Dovada că nu sunt bani la buget. Instituția care a blocat creșterile salariale - document

Casa Națională de Pensii a emis pe 29 ianuarie un document prin care cere caselor teritoriale să nu pună în aplicare majorările salariale dispuse prin ordine anterioare. 

"Vă rugăm prin prezenta să NU procedați la emiterea pentru personalul din subordine a deciziilor privind majorarea (OUG 114/2018) cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2018, până la noi dispoziții", se arată în document.

Mai mult, Casa Națională cere să nu fie puse în aplicare ordinele anterioare privind majorarea salariilor directorilor. "Vă rugăm să nu puneți în aplicare ordinele privind majorarea salarială primite pe fax pentru directorul executiv și directorii adjuncți, până la primirea de la CNPP a unor noi dispoziții", se mai arată în documentul citat.

Articolul 34 din OUG 114/2018 prevede că: „(1) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2019, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018”

Documentul a fost publicat pe pagina de socializare de deputatul PNL Dan Vîlceanu.

Galerie foto


Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: