Administrație

DRDP Craiova susține că sunt plase de siguranță în Defileul Jiului. Cum a fost posibil accidentul?

DRDP Craiova a transmis, marţi seară, noi precizări despre accidentul mortal din Defileul Jiului, explicând că în zona evenimentului sunt montate plase de protecţie a versantului care sunt în perfectă stare, dar şi bariere elastice. În plus, Defileul Jiului fiind arie protejată toate plasele au fost montate după ce un proiectant specializat a efectuat o analiză şi a identificat zonele cu risc de cădere. Reamintim că un șofer a murit după ce o rocă a trecut prin parbriz.

 
”Lucrările de reabilitare a DN66 s-au executat în baza unui contract care a avut recepţia la terminarea lucrărilor în anul 2019 şi recepţia finală în luna decembrie 2021. Sistemul de plase de protecţie a fost stabilit în cadrul proiectului pe baza auditului de siguranţă a circulaţiei. În zona producerii evenimentului de duminicaă, 2.10.2022, sunt montate plase de protecţie a versantului care sunt în perfectă stare, între km 116+913 şi 116+932, dar şi bariere elastice între km 116+970 şi 117+030, acestea fiind sisteme de protecţie stabilite prin proiect şi executate pe teren”, a transmis, marţi seară, DRDP Craiova.  



Potrivit sursei citate, în această zonă, datorită specificului dispozitivelor de protecţie este exclusă execuţia rănguirii de versanţi.  

 
 
”Această metodă este utilizată numai acolo unde nu sunt montate dispozitive de protecţie. Lucrarea executată recent nu permite desprinderea de pe versant a unor stânci de mari dimensiuni acolo unde sunt montate plase. Operaţiunile de rănguire au fost executate înainte de montarea sistemelor de protecţie”, a ai transmis DRDP Craiova.  


Compania a transmis precizări şi cu privire la lucrările de rănguire a versanţilor:  


D.R.D.P. Craiova a avut Acord Cadru de Lucrari de rănguire versanţi 2019 – 2021 pentru S.D.N. Rm. Vâlcea pentru DN 7 şi DN 7A. 

Începând cu anul 2022 s-a demarat procedura pentru încheierea unui nou Acord cadru pentru lucrări de rănguire versanţi pentru S.D.N. Rm. Vâlcea, S.D.N. Tg. Jiu si S.D.N. Orşova după cum urmează: 

- În data de 08.04.2022, prin adresa nr.10062, au fost solicitate către S.D.N. Rm. Vâlcea, S.D.N. Tg. Jiu si S.D.N. Orşova necesarul de rănguire versanţi. 

S-a primit răspuns prin: 
Adresa S.D.N. Tg. Jiu, nr. 2247/19.04.2022, înregistrată la D.R.D.P. Craiova cu nr. 11082/19.04.2022; 
Adresa S.D.N. Rm. Vâlcea, nr 15/2302/12.04.2022, înregistrată la D.R.D.P. Craiova cu nr. 10290/12.04.2022; 
Adresa S.D.N. Orşova, nr 1779/13.04.2022, înregistrată la D.R.D.P. Craiova cu nr. 10583/13.04.2022; 

Pentru stabilirea preţului estimativ al achiziţiei s-au solicitat oferte de la diverse firme cu activităţi în domeniu. ”Primul sondaj de piaţă s-a făcut în 27.04.2022, iar cel de al doilea în data de 29.06.2022, fiind cel care a stat la baza stabilirii preţului estimat al proceduri, la o valoare de aproximativ 24.000.000 lei cu TVA. Au fost solicitate oferte de preţ de la 7 firme, la care au răspuns 3 de firme de specialitate şi anume: 

S.C. Tassid Holding S.R.L. nr. 19608/07.07.2022; 
S.C. Nera Alpin S.R.L nr. 19785/08.07.2022; 
S.C. extrem Construct S.R.L. nr.19847/11.07.2022”, a mai transmis sursa citată.  
Compaia precizează că, în urma analizei preţurilor obţinute s-a determinat valoarea estimată a lucrărilor şi s-a solicitat modificarea valorii în PAAP 2022.

În data de 04.08.2022, a fost aprobat Caietul de Sarcini nr. 9723/04.08.2022.  ”În prezent, documentaţia este în faza de avizare de către Compartimentul Analiza Preţuri din cadrul D.R.D.P. Craiova”, a mai precizat sursa citată.

DRDP Craiova face referire şi la descărcarea plaselor de protecţie, ca urmare a solicitării S.D.N. Tg. Jiu, nr. 522/31.01.2022, înregistrată la D.R.D.P. Craiova cu nr. 2713/31.01.2022, cu privire la “materialele care au căzut în plasele de protecţie şi au determinat instituirea de restricţii de circulaţie” au fost contactate firme de specialitate pentru remedierea situaţiei.  


”Singura firmă care a manifestat interesul pentru această operaţiune a fost SC Maccaferri România, căreia i s-a înaintat în regim de urgenţă comanda de execuţie cu nr. 8363/23.03.2022. Remedierea a fost executată în bune condiţii, recepţia fiind făcută în 06.04.2022. Precizăm că toate direcţiile regionale au primit dispoziţie din partea conducerii CNAIR să inspecteze periodic zonele montane aflate în administrare şi să ia măsuri în regim de urgenţă acolo unde se impune”, a mai transmis DRDP Craiova.  


Compania precizează că Defileul Jiului este parc naţional, arie protejată, şi toate plasele au fost montate după ce un proiectant specializat a efectuat o analiză şi a identificat zonele cu risc de cădere a pietrişului / stâncilor.  


”Mai mult, în special vara, pe versanţii de pe marginea tuturor drumurilor naţionale au loc acţiuni de rănguire pentru a disloca bucăţile de piatră care prezintă risc de a cădea pe carosabil. De asemenea zonele identificate cu risc sunt semnalizate corespunzător. Potrivit legii responsabilitatea montării de sisteme de protecţie revine administratorului drumului public, până la o înălţime de maximum 30 de metri”, mai arată sursa citată.

Un grav accident rutier s-a produs, duminică după amiază, pe drumul naţional 66, în Defileul Jiului, unde un bolovan desprins de pe un versant a căzut peste un autoturism şi a trecut prin parbriz.  În urma accidentului, un bărbat a murit.  

Vizualizări: 143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: