Comunitate

Făceau rachiu în toaleta închisorii

Doi deținuți de la Penitenciarul Botoșani au primit interdicția de a fi vizitați trei luni, după ce au fost prinși când încercau să îți facă singuri alcool, în grupul sanitar al celulei.

Cei doi au vrut să facă rachiu într-o instalație artizanală, folosind produse alimentare cu zahăr și pe bază de fructe, cumpărate de la magazinul închisorii. Au pus produsele la fermentat într-o găleată de 10 litri de la var lavabil, după câteva zile au acoperit-o cu o folie de plastic și au folosit un fierbător electric. Apoi, au adunat vaporii rămași pe folia de plastic, potrivit Monitorul de Botoșani.

Au fost însă dați de gol de mirosul puternic, care i-a alertat pe paznici. În urma unui control, în grupul sanitar aceștia au descoperit aproximativ 5 kg de amestecuri fermentate.

Comisia de disciplină a decis drept pedeapsă ca cei doi deținuți să nu mai aibă dreptul de a primi vizite trei luni. La audieri, aceștia au negat că ar fi încercat să obțină băuturi alcoolice, dar i-au dat de gol declarațiile contradictorii. Unul dintre ei a spus că făceau ceai, celălalt, compot.

Sancțiunea disciplinară ar putea influența și la analizarea propunerilor de eliberare condiționată.

Vizualizări: 189

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: