Comunitate

Fetița care luptă de 11 ani pentru fiecare clipă de viață. A dat și testul Covid!

O fetiţă de 11 ani a rezistat 7 ani peste speranţa de viaţă dată de o afecţiune extrem de gravă, iar acum viaţa îi este pusă în pericol de Covid 19. Testul Covid al copilului a fost pozitiv mai bine de o lună. Acesta este singurul caz internat în secţia de ATI Covid de la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală.

 
 
Caz deosebit de grav la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu din Capitală. Cu o boală neurodegenerativă gravă, fata de 11 ani de loc din Săftica este intubată de la jumătatea lunii februarie iar testul pentru Covid 19 s-a negativat abia marţi, după mai bine de o lună de la internare. 

Raluca Alexandru, purtătorul de cuvând al Spitalului Grigore Alexandrescu a explicat complexitatea acestui caz grav şi extrem de rar.  “În secţia de ATI, singurul copil intubat este o fetiţă de 11 ani care a fost internată în luna februarie, cu comorbidităţi din naştere, ea a venit cu o pneumonie dată de Covid destul de urâtă, iar la scurt timp după internare a fost necesară intubarea şi este şi la ora actuală intubată, s-a încercta de multe ori detubarea dar s-a constatat că nu poate respira singură. Are o distrofie neuroaxonală din naştere, a fost tratată pe tot acest parcurs, din câte am înţeles a luat cumva din familie, bunicul a fost internat cu Covid 19, în acea perioadă în care ea s-a prezentat la noi în februarie. Ce înseamnă această afecţiune? Nu se dezvoltă bine musculatura, este o patologie destul de gravă cu multiple alte comorbidităţi, nu este ceva uşor, de obicei se spune teoretic, în carte, că rata de supravieţuire este la 4 ani, ea a ajuns la 11 ani. Covidul i-a complicat starea, şi acum nu ştim dacă muşchii ei până la urmă…plămânul…va mai putea să respire singură, are afectată mult zona pulmonară”, a declarat pentru News.ro medicul Raluca Alexandru. 

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de copii Grigore Alexandrescu a mai spus şi că testele pentru Covid 19 au ieşit pozitive în cazul fetiţei pe tot parcursul internării, din data de 8 februarie, şi că, abia în cursul zilei de ieri medicii au primit un rezultat negativ la acest test în cazul copilului.

Negativarea testului nu înseamnă şi că efectele lăsate în organism de boală au dispărut, explică medicul. Din păcate, este posibil ca fata să nu mai poată respira singură. 

“Din data de 8 februarie când a ajuns la noi şi până ieri ea a fost pozitivă la Covid, pe parcurs au apărut tot felul de complicaţii, şi multisistemic, nu neapărat numai pneumonie. Ea avea oricum un status complicat. Deocamdată este staţionară şi aşteptăm să vedem cum evoluează, bineînţeles că depunem toate eforturile şi tot tratamentul, părinţii sunt alături de ea”, a declarat pentru news.ro dr. Raluca Alexandru


Vizualizări: 202

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: