Perla zilei

Firea: Ţevile RADET nu se repară nici cu whisky, nici cântându-le la mandolină

Primarul Capitalei Gabriela Firea a declarat dumincă, la Antena 3, că premierul Ludovic Orban a declanşat Jihadul împotriva sa, că spune în diverse întâlniri că nu poate fi schimbată decât dacă i se fac dosare.

”Îi transmit domnului Orban că RADET-ul a fost condus 15 ani de zile de membri în consiliile de administraţie şi directori al PNL, principalele Direcţii din primărie, Direcţia de Investiţii, Direcţia Economică, Direcţia Infrastructură, 15 - 17 ani au fost conduse de membri PNL şi şi acum sunt membri PNL. Ţevile RADET nu se repară, din păcate, nici cu whisky şi nici dacă le cântăm la mandolină. Prin urmare, dacă doreşte să avem un dialog constructiv pe teme de administraţie, eu l-am mai invitat şi în campania electorală la o emisiune, la o dezbatere. oricând eu sunt dispusă să discut cu domnul Orban concret, pe legislaţie, pe atribuţii, pe domenii de activitate, pe proiecte şi vă spun sigur că domnul Orban nu vine la o astfel de dezbatere pentru că nu cunoaşte, nu ştie şi este un neprofesionist, aşa  cum ne dovedeşte în fiecare zi”, a transmis Firea.

Vizualizări: 236

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Perla zilei:

Citește și: