Economie

Focar de gripă aviară, 180.000 de păsări sacrificate

Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală a confirmat prezența virusului gripei aviare la păsările dintr-o exploatație comercială, cu un efectiv de 180.000 de capete din localitatea Ungheni (județul Mureș) în seara zilei de 6 mai 2021, potrivit Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

 
Autoritatea anunță o creștere explozivă a focarelor de gripă aviară în Europa, boala evoluând în Ungaria, Bulgaria, Cehia, Germania, Franța, Polonia, Danemarca, Slovacia, Belgia și Suedia.

În fermă au fost impuse imediat restricții de mișcare a păsărilor, personalului, mijloacelor de transport și furajelor.

A fost demarată eutanasierea tuturor păsărilor existente în focar, iar cadavrele vor fi incinerate împreună cu resturile de furaje, cu așternutul și cu tot ce a putut constitui o sursă de infecţie.

Întreaga suprafață a fermei, dar și utilajele și mijloacele de transport vor fi dezinfectate.


În jurul focarului s-a delimitat o zonă de protecţie pe o rază de 3 km şi o zonă de supraveghere pe o rază de 10 km unde s-au luat măsuri de restricție severe de circulație a persoanelor, a animalelor și a mijloacelor de transpor și se aplică următoarele:

–        Recensămantul tuturor exploatațiilor cu păsări, inspectarea de către medicii veterinari a tuturor exploatațiilor cu păsări;

–        Interdicția de mișcare a păsărilor, ouălor în zonele de protecție;

–        Restricționarea mișcării persoanelor între exploatații;

–        Respectarea normelor minime de biosecuritate și asigurarea dezinfecției persoanelor, mijloacelor de transport;


–        Anunțarea medicilor veterinari despre orice cazuri de îmbolnăvire sau mortalitate la păsări și afluirea căt mai rapidă către laborator a probelor;

–        Evitarea contactului cu păsările sălbatice moarte;

–        Informarea locuitorilor cu privire la pericolul apariției și răspandirii virusului gripei aviare;

–        Separarea în cadrul gospodăriei în măsura posibilităților a rațelor și găștelor de celelalte păsări domestice;

–        Interzicerea creșterea păsărilor în aer liber, acestea fiind închise obligatoriu în spații special amenajate.

La nivelul exploatațiilor comerciale de păsări de pe întreg teritoriul României se vor face controale privind respectarea măsurilor de biosecuritate și aplicarea de măsuri de biosecuritate suplimentare.

În zonele cu restricții, măsurile vor fi menținute minim treizeci de zile.

Ancheta epidemiologică este în desfășurare în vederea stabilirii sursei de infecție și a trasabilității păsărilor.

Serviciile sanitare veterinare împreună cu Inspectoratul Județean de Poliţie și Inspectoratul Județean de Jandarmerie Mureș, au restricţionat drumurile de acces către explotația afectată.

De asemenea, împreună cu Poliția Rutieră vor fi intensificate controalele în trafic, în vecinătatea Punctelor de Trecere a Frontierei de stat, pe rutele comerciale prin care se realizează schimburile intracomunitare cu păsări vii, carne de pasare, ouă de consum şi de incubaţie între România şi Polonia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria şi alte state membre în care evoluează gripa aviară.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a notificat toate structurile abilitate de la nivel național și structurile omoloage din Uniunea Europeană, precum şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor (OIE), despre confirmarea acestui focar de gripă aviară pe teritoriul României.

Vizualizări: 205

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: