Politică

Fostul premier Tudose a semnat adeziunea la PSD

Primarul din Brăila, Marian Dragomir, a anunţat, miercuri, că fostul premier Mihai Tudose a semnat adeziunea pentru a reveni în PSD.

 "Nu am emoţii în ceea ce priveşte primirea domnului Tudose în PSD, eu consider că e un câştig ca dumnealui să vină să facem echipa împreună", a declarat primarul Brăilei, Marian Dragomir, care a semnat recomandarea necesară pentru reprimirea în partid a fostului premier.Dragomir a adaugat că alături de Tudose vor mai reveni în PSD şi alte persoane.

În 2 decembrie, fostul premier Mihai Tudose a demisionat din Pro România, el postând pe Facebook cererea de demisie depusă la filiala Brăila a partidului.

Tudose şi-a postat pe Facebook cererea de demisie, cu mesajul ”Doar atât. Deocamdată.....”.

În cerere, el solicita filialei să ia act de demisia sa din calitatea de membru al Pro România.”Motivele acestui act, şi anume totalul dezacord cu deciziile conducerii centrale, fiind de notorietate, nu le mai detaliez”, scria Tudose în cererea de demisie.

Vizualizări: 163

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: