Externe

Google face reguli pentru publicitatea politică de la europarlamentare

Google a anunţat printr-o postare pe blog că va cere advertiserilor să facă o cerere şi să accepte să fie verificaţi, înainte de a plăti pentru publicitatea politică. Decizia are loc înainte de alegerile europarlamentare care vor avea loc în Uniunea Europeană anul viitor.

Comisia Europeană a anunţat în septembrie că Facebook, Google şi alte companii au acceptat un cod de conduită pentru a combate  mai eficient ştirile false, din cauza îngrijorărilor că acestea pot influenţa alegerile.

Google a mai anunţat că va publica un raport de transparenţă în UE, împreună cu o bibliotecă a reclamelor care poate fi consultată, pentru a oferi mai mult informaşii despre cei care cumpără publicitate electorală, pentru ce sume şi cui se adresează aceasta, a relatat Bloomberg.

Bazele de date publice care pun la dispoziţie informaţii depsre publicitatea electorală online, lansate de Facebook şi Google înainte de alegerile din Statele Unite, oferă prima imagine de ansamblu legată de rapiditatea cu care companiile elimină reclamele care le încalcă regulile.

Vizualizări: 83

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: