Comunitate

Gorjul, ultimul loc la oferte salariale. Cine e pe primul loc!

Salariul rămâne, și în 2018, principalul criteriu în funcție de care românii își aleg cariera, angajatorul și chiar orașul în care vor să locuiască și să lucreze. Media salarială, la nivel național, crește proporțional cu numărul de angajatori existenți în fiecare oraș, cu industria din care fac parte, dar și cu amploarea acestora. Dacă luăm în calcul salariile oferite de angajatori în ultimul an, cele mai mici oferte sunt în Gorj, iar cele mai bune în București.

Bucureștiul, centrul financiar și de business al țării, este nu doar cel mai mare angajator din România, ci și cel care oferă cele mai bune salarii pentru candidați. Astfel, câștigul mediu net din Capitală este de 2.723 de lei pe lună, potrivit Paylab.ro, comparatorul salarial lansat de eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online de pe piața locală. Veniturile medii ale angajaților din București depășesc cu aproape 100 de lei, lunar, salariul mediu net pe economie, care, la finalul lunii septembrie, ajungea la 2.688 de lei, după cum arată datele Institutului Național de Statistică.

La celălalt pol, al județelor cu cele mai mici salarii din țară, pe primul loc se află Gorjul, cu o medie de 2.006 lei. Angajații din Vrancea sunt următorii cel mai prost plătiți din România, cu încasări lunare medii de 2.031 de lei, fiind urmați de cei din Mehedinți și Buzău – 2.093, respectiv 2.094. În topul județelelor cu salarii mici mai intră și Vasluiul și Călărașiul, unde depășește ușor pragul de 2.100 de lei.

Salarii bune mai sunt în Cluj, Timiș, Alba, Harghita, Brașov și Sibiu, unde media depășește 2.500 de lei.

”Faptul că Bucureștiul, Clujul și Timișoara sunt județele care oferă cele mai mari salarii din România nu este o surpriză pentru nimeni. Aici își desfășoară activitatea cele mai mari companii, locale și multinaționale, toate sunt centre universitare importante, iar bazinul de candidați este uriaș. Cu toate acestea, este interesant faptul că județe precum Harghita sau Alba au reușit să detroneze zone care, aparent, au un potențial mai mare, precum Iași sau Constanța”, declară Bogdan Badea, CEO eJobs România. Potrivit Paylab.ro, salariul mediu pentru Iași este de 2.394 de lei, iar pentru Constanța de 2.203 lei.

Paylab.ro este comparatorul salarial care oferă informații pentru mai mult de 800 de funcții și poziții, din toate sectoarele private, precum și din instituțiile de stat. Comparatorul funcționează pe baza datelor introduse de utilizatori, iar acestea au o vechime de maximum 12 luni. Odată depășit acest termen, toate datele sunt automat șterse, iar sistemul le folosește pe cele introduse în urmă cu mai puțin de un an. În acest moment, există peste 190.000 de salarii în baza de date a platformei. Paylab poate fi accesat pe www.paylab.ro sau din aplicația mobilă disponibilă în Google Play și App Store.

Vizualizări: 770

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: