Eveniment

Guvernul plătește majorarea pensiilor cu 40% sau va fi sufocat de 5 milioane de procese

Augustin Zegrean, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, trage un semnal de alarmă pentru Guvernul Orban şi spune că legea pensiilor trebuie respectată, în caz contrar existând riscul apariţiei a cinci milioane de procese. 

 
În plus, Augustin Zegrean a menţionat şi că legea bugetului a fost făcută cu rea credinţă, din moment ce se ştia de majorarea cu 40 la sută a punctului de pensie încă din 2018, de când a fost introdusă legea pensiilor. 

"Guvernul nu poate să mărească pensiile cu mai puţin de 40 la sută. Trebuie să modifice legea. Nu mai pot spune ca la alocaţii, că s-a dat legea în timpul exerciţiului bugetar. Legea asta e din 2018, de atunci se ştie că anul ăsta, la 1 septembrie, cresc pensiile cu 40 la sută. Ei, când au scris bugetul pentru acest an, trebuiau să ţină cont de toate cheltuielile din lege. De ce nu au făcut aşa? Sigur că nu au bani, pentru că nu i-au prins în buget, deşi ştiau că trebuie. Cine a făcut bugetul, a făcut cu rea credinţă treaba asta.", a explicat Augustin Zegrean în exclusivitate pentru DC NEWS. 

"Legea se modifică prin OUG, care se trimite în Parlament, unde va fi respinsă. Se pot juca până la finalul anului cu treaba asta, dar nu se rezolvă problema aşa. Dacă legea nu e modificată sau abrogată, nu se poate scăpa de asta. Ce se va întâmpla? Vor da naştere la 5 milioane de procese. Toţi pensionarii vor da în judecată Guvernul României, indiferent de cine va fi în Guvern. Vor da în judecată, vor câştiga, şi Guvernul va trebui să plătească bani mulţi. Ca la profesori în 2008. Parlamentul a decis majorarea salariilor profesorilor cu 50 la sută, premierul a refuzat, şi toţi profesorii au dat în judecată Guvernul şi au câştigat. Şi au câştigat o grămadă de bani, pentru că au primit şi din urmă. Aşa va fi şi la pensionari. Profesorii erau vreo 600.000, dar pensionarii sunt vreo 5 milioane.", a mai spus fostul preşedinte CCR. 

Vizualizări: 1,456

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: