Administrație

În timp ce ardem ca șoarecii în spitale ministrul sănătății mai crează trei structuri birocratice

Soluția Ministerului Sănătăţii la politizarea managerială a spitalelor și la birocrația administrativă este propria politizare. Într-un document aflat în faza de elaborare şi consultare cu specialiştii, ministrul Vlad Voiculescu propune infintarea de noi structuri administrativ-birocratice, care să mulțumească propria clientelă, care să fie mult mai greu de dislocat din poziții și care să nu trebuiască să fie imparțite pe algoritm cu partenerii de coaliție, fiind prezentate ca structuri tehnice.

 
Astfel, se propune crearea a încă trei instituțîi, evident cu noi funcții de conducere: Agenția Națională pentru Forța de Muncă din Sănătate (ANFMS), Colegiul Experților în Managementul Serviciilor de Sănătate (CEMSS), Comisia de Acreditare a Programelor de Educație în Managementul Serviciilor de Sănătate (CEAPEMSS). Toate aceste noi structuri ar trebui să dubleze activități deja existente, realizate de instituții ale statului român.

 
Astfel, România va avea "un corp de elită al managerilor de servicii de sănătate la toate nivelurile sistemului" foarte simplu și rapid, doar prin creearea a trei noi structuri, cu noi șefi și cu crearea unui monopol al celor care decid cine poate avea o funcție de management în sistemul sanitar. În locul politizării actuale, care se poate schimbă la 4 ani cel mult, Ministerul Sănătăţii propune structuri care să nu mai poată fi schimbate și care practic să nu mai aibe nicio responsabilitate publică.

Vizualizări: 241

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: