Justiție

Înfrângere pentru DNA în cazul primarului din Corbeanca

Primarul din Corbeanca, Anton Valeriu, reținut vineri, fiind acuzat că ar fi luat mită pentru restituirea unor terenuri, a fost eliberat, potrivit avocatului Adrian Cuculis.

Potrivit avocatului, instanța a respins orice măsură preventivă a DNA.

Primarul din Corbeanca, județul Ilfov, Anton Valeriu, a fost reținut vineri, fiind acuzat că ar fi luat mită pentru restituirea unor terenuri.

„După 48 de ore de chin și nesomn, primarul de la Corbeanca pleacă liber acasă”, spune, vineri seara, avocatul Adrian Cuculis.

Procurorii DNA au anunțat că au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 5 mai 2023, a lui Anton Valeriu, la data faptelor primar al comunei Corbeanca, județul Ilfov și președinte al Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pentru luare de mită (două fapte din care una în formă continuată), spălare a banilor și instigare la spălare a banilor, în formă continuată, și a unei persoane fizice, pentru spălare de bani, în formă continuată.

Procurorii bănuiesc că, în perioada 2011-2017, Anton Valeriu, având spre soluționare cererea unei persoane de restituire a unui teren de 45 ha situat în Corbeanca, ar fi pretins și primit de la aceasta, prin intermediari (unul dintre aceștia fiind celălalt suspect reținut), suma de 1.418.581 euro, bani ce ar fi fost remiși după obținerea despăgubirilor bănești, ca urmare a aprobării dosarului de către A.N.R.P.

Vizualizări: 76

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: