Stil de viață

La 90 de ani fostul președinte argentinian Carlos Menem se recăsătorește cu prima soție

Fostul preşedinte argentinian Carlos Menem, care s-a aflat în fruntea acestui stat sud-american în perioada 1989-1999, se va recăsători cu fosta sa soţie, Zulema Yoma, după 30 de ani de la divorţ, a anunţat joi avocatul Dario d'Alessandro la un post de televiziune, potrivit AFP.
 
 
 
 
Senator din 2005, Carlos Menem a aniversat împlinirea a 90 de ani pe 2 iulie după ce în iunie a fost spitalizat timp de 15 zile după o pneumonie. ''Carlos Menem se va căsători săptămâna viitoare cu Zulema Yoma'', a declarat avocatul în cadrul emisiunii TN Show pe postul de televiziune America.

''Un ofiţer de stare civilă îi va căsători la domiciliu întrucât are 90 de ani şi a avut probleme de sănătate''. Carlos Menem şi Zulema Yoma s-au căsătorit în 1966 şi au avut împreună doi copii - Carlos Junior, decedat în 1995, şi Zulemita.

Mariajul s-a terminat cu un imens scandal în 1990, când preşedintele, pe atunci în exerciţiu, şi-a dat afară soţia din reşedinţa oficială din Olivos.

Vizualizări: 205

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Stil de viață:

Citește și: